Anul trecut am luat o decizie tare proasta, aceea de a nu-mi petrece Craciunul la Aciliu; am preferat Alba, si probabil o sa regret mereu chestiile astea marunte.
Pentru ca atunci nici prin cap nu-mi trecea ca anul urmator (asta, adicatelea) n-o sa fiu acolo unde e sufletul meu, in satul dintre dealuri care e pentru mine acasa. Pai da, ca doar m-a mancat in freza sa emigrez si pe langa micile sicane de peste an, drama de a nu putea fi acasa de Craciun si probabil de Pasti e infinita. Chiar nu intelegeam ce e treaba asta cu dorul de casa, mai ales ca in cele aproape 2 luni de Londra nu l-am simtit defel. De cum am pus piciorul in A’dam m-a apucat, e teribil, si ma doboara cel putin o data la saptamana.
Nu vreau eu Alba, Timisoara chiar deloc, de Cluj mi-e dor orice-as face. Bai da sa nu ma pot io sui in masinuta si sa trag o fuga la Aciliu? De neconceput pana in urma cu foarte putin timp. Asta era de fapt singurul lucru care ma tinea pe linia de plutire, gandul ca in 4 ore jumate is pe ulita pietruita a Susenilor. Acuma ma “droghez” (nu cu “iarba” cum ar crede unii) cu pansamentul sufletesc pe care incercam nu de mult sa il ofer celor aflati departe.
Ca si cand asta n-ar fi fost de ajuns, mai e si magaria asta ca am aterizat in NL acu vreo 2 luni, si de unde naibii sa fi adunat in asa scurt timp “tovarasi si preteni” cu care sa petrec io sfanta zi de sarbatoare crestineasca? Pai le-am pus azi la lucru la multinationali neshte colinde romanesti sa mai alin dorul, si se uitau ca la extraterestri. Nu ca nu le-ar fi placut, da’ in sinea lor ziceau ceva de genu’ “uite mah rockerita cum asculta ea muzica de-asta corala, tulai frate ce ciudat”. A trebuit sa ii dreg cu Queen ca sa inteleaga ca doar mi-e dor. A, si partea buna la chestia asta o fost ca nu m-or tachinat prea tare cand am luat Macu’n brate si m-am trantit pe una din pernele gigant, decretand ca io azi nu pohtesc sa lucru cu curu’ pe scaunu de birou. Patronul era extaziat si m-o luat la photoshooting, ca doar daca suntem prea normali ne trezeste dom’ patron la realitate si ne pune sa facem traznai. Deci da, macar atmosfera la job si tot face sa fiu pe-aci prin preajma o vreme. Da’ dor de Aciliu ca asta sa mor de-am mai simtit. Pfffff…
Da, ninge ca-n povesti aici la A’dam. A mai nins putin acum cateva zile, dar de data asta e fabulos.
“Dansul fulgilor de nea” imi aduce aminte de partidele de sanius de la Aciliu, asa ca in timp ce copilul din mine se bucura de ninsoarea care continua sa cada, expatul din mine se topeste de dor dupa Aciliu.
Am intarziat destul de mult cu raspunsul pentru Sirrocco. Dar nu am uitat, doar ca au fost 2 saptamani absolut nebune la lucru. Sa revenim.
De multa vreme m-a scarbit pe mine tara mea, ma simteam de parca eu nu eram din filmul ala, si totusi ma izbeam zi de zi de cliseele sale. Cumva am rezistat niste ani buni pe-acolo… dar zi de zi scarba s-a acumulat. Si cand nici cu jobul nu a mai mers, ca deh, in Romania nu exista cinste si onoare, exista doar bani (revin asupra subiectului), am zis ca gata, nu mai stau sa visez cai verzi pe pereti, am pierdut destul timp, tre’ sa ma impachetez si s-o sterg pe undeva. Amu intrebarea de baza e unde naibii sao sterg? Unu la mana, lumea asta e mare al naibii; doi la mana, cum sa fac sa iasa treaba? Trei la mana… nu e treaba usoara asta sa te decizi sa pleci departe de locurile si sistemul familiar; e chiar al naibii de greu sa iti iei lumea-n cap. Dar eu m-am mai mutat o data, din Ardeal in banat, si stiu ce mizerie poate fi sa nu gasesti tu paine “normala”, lactate “adevarate”, pretini cum avem noi acasa intre munti, etc (bine acuma s-au desteptat si fraerii si “importa” Napolact si Avicola, dar eu una am suferit vreo 3 ani carand paine sute de km).
No, sh-apai cum is io fanatica despre UK, am zis ca hai sa incercam. Am avut mare noroc cu Mihai, un coleg de facultate plecat mai din timp ca mine, care m-a adoptat pentru inceput. Partea faina a fost ca in timp ce cautam eu un nou contract (ca doar statea sa-mi expire asta in derulare) am dat peste un recruiter care m-a convins sa incerc jobul asta din Amsterdam. Nu voiam nici in ruptul capului, dar stiti si voi cum e sa cauti job, incerci in toate directiile ca sa ai macar de ales. Si ce alegere! Ca am prins pe ultima suta si contract la Yahoo, in Londra. Si va puteti da seama ce uichend de tot rahatul am avut incercand sa aleg intre astea doua chestii. Pana la urma am ales provocarea, challenge-ul, asa cum o fac de fiecare data.
Comentarii recente