De la Apple vine mereu c\te un exemplu de “aşa da”. Fie că e vorba de lansare de produs nou care îi scoate pe ăia din ţările civilizate la coadă în dulcele stil ceauşist, fie că e vorba de menţinerea produselor existente în atenţia publicului, Apple ştie cum să procedeze. Iar de data asta au făcut un nou giumbuşluc pentru tekkies: au pus împreună nişte Cinema displays pentru a realiza un perete pe care se vedeau iconiţe cu aplicaţiile din App Store, iar când se downloada câte una de către un user începea să pulseze iconiţa pe păretele ăsta uriaşu. Mai contează dacă treaba se întâmplă real-time? Important e că fanii s-au mulţumit din nou că au ales ce trebuie, iar cei din afara segmentului de fani au mai săpat pe net să vadă ce i-ar putea “coafa” pe ei.
Suntem pe cale să devenim o planetă de pricepuţi cu forţa în ale tehnicii, că doar cine nu le are prea mult cu astea, e cam exclus în ziua de azi. Oare copii noştri vor şti ce e aia să citeşti în vacanţe cărţi tipărite, întinşi în iarbă la umbra unui copac? Mă cam îndoiesc. O să fie nişte omuleţi tare greu de scos din casă, de lângă toate gadgeturile pe care noi o să ne chinuim să le ştim a folosi. Brrrr.
Comentarii recente